17 aprilie 2026

Izvorul Tămăduirii – sărbătoare a credinței și speranței

Izvorul Tămăduirii – sărbătoare a credinței și speranței
În Vinerea Luminată, credincioșii ortodocși prăznuiesc Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului, care amintește de minunile săvârșite prin harul lui Dumnezeu și de puterea vindecătoare a credinței.

Această zi își are originea într-o minune petrecută în apropierea Constantinopolului, unde un izvor binecuvântat a adus vindecare celor bolnavi, prin mijlocirea Maicii Domnului. 


Sărbătoarea este strâns legată de bucuria Învierii Domnului și ne reamintește că Maica Domnului este „izvor de viață purtător”, aducând mângâiere, nădejde și întărire sufletească tuturor celor care se roagă cu credință. 

Cu acest prilej, în biserici se oficiază slujba de sfințire a apei (Agheasma Mică), simbol al curățirii și al vindecării sufletești și trupești.


Vă invităm să întâmpinăm această zi cu liniște, rugăciune și gânduri bune, păstrând vie tradiția și valorile spirituale care ne unesc.